sâmbătă, 30 septembrie 2017

Aveti grija de simtirile voastre





De-a lungul vietii noastre suntem predispusi la multe incercari, la multe
trairi, la multe stari prin care va trece sufletul nostru. Va trebui sa avem o mare grija de simtirile noastre, acele simtiri suntem noi, ne vom rani singuri si nu mai putem remedia ce am stricat. Vom merge mai departe prin viata noastra, carand acele rani, sau amintiri dureroase, ce ne vor strica buna
 dispozite,  cand ne vom aminti acele trairi negative pe care le-am avut. Sau si mai rau, multi alearga repede la biserica sa dea un ''acatist''pentru
 stergerea acelui ''pacat''. Cum puteti crede ca acea hartie platita va sterge trauma voastre? Pe drumul evolutiei se merge cu mare atentie, pentru ca tot timpul avem o multime de trairi, care mai de care cu negativitatea ei.  In functie de ce ne ofera viata, in functie de relatia noastra cu oamenii,
 cu familia, cu tot ce ne inconjoara.
Sa nu credeti ca daca ati trecut cu vederea peste o amintire urata, aceea a disparut, nici vorba de asa ceva, in acel moment cand ati revenit cu gandul la ea, constiinta voastra a coborat la nivelul la care s-a intamplat aceea situatie. Usor de realizat ca ati pierdut toata munca pe care ati depus-o sa va ridicati constiinta. Nu mai spunem ca de-a lungul vietii,  cate astfel de situatii se petrec ? Cateva zile mintea va avea ramasita traumelor voastre imprimata in ea. Aceste trauma trebuie vindecata urgent, in momentul
 cand va reamintiti sa nu va mai afecteze deloc. Puteti experimenta singuri acestea, observati cum va sunt aduse de minte anumite suparari, pe care le aveti, ele se repeta si se repeta mereu.. Nu amanati aceste vindecari, va vor trage mereu in jos, mereu o sa aveti caderi de constiinta la acesarea lor.


Aveti mare grije de sufletul vostru, cand voi sunteti bine si el este bine
in acest fel veti reusi sa progresati, veti fi pe drumul cel bun.Nimic nu este mai de pret decat sa mergeti de mana lui Dumnezeu si sa aveti grija sufletului vostru, care este de la Dumnezeu.

Namaste !

vineri, 29 septembrie 2017

Arta de a fi linistit



Pentru a avea o liniste desavrsita in toata fiinta ta este intradevar o mare arta, arta pe care o vei dobandi datorita experientei. In acea liniste vei reusi sa clarifici foarte multe probleme. In momentul cand vei vorbi cu Sinele tau, care este diferit de tine, pentru ca detine cunoasterea a tot si toate. Noi oamenii suntem diferiti, nu prea gandim in profunzime, nici gand sa mai
simtim prin inima, putini sunt cei care procedeaza in acest mod.
Cam totul merge pe pilot automat, fara sa  trecem ceea ce gandim prin inima.
In linistea pe care o vei crea, iti vei oglindi calitatile sufletului tau. In astfel de situatie nu vei mai putea sa dai vina fie pe anturajul din care faci parte, fie pe conditiile de zi cu zi. Daca nu reusesti sa iti menti linistea atat de necesara, atunci cu siguranta va trebui sa faci o mare
schimbare in gandirea ta si sa realizezi ca esti singurul vinovat de
situatia in care te afli. Cand vei gasi pacea si linistea interioara, nimeni si nimic nu te mai poate opri din drumul tau, nu te mai poate tulbura
sau dezechilibra. In Universul lui Dumnezeu  exista o lege si o ordine perfecta, pentru ca tot ce este creat de Dumnezeu  este perfect.
Deci tu draga omule.  ai posibilitatea de a te incadra si respecta aceasta lege a Universului. Multumeste cu recunostinta pentru aceasta minunata oportunitate.

Namaste

joi, 28 septembrie 2017

Actiuni pozitive



Doriti sa aduceti Noul Cer si Noul Pamant? V-a veti bucura de ele,
atunci cand veti face numai actiuni pozitive, in permanenta, nu astazi si saptamana viitoare. Cu siguranta pana nu va disparea tot ce este
rau, toata  negativitatea si rautatea acestui pamant,toata mizeria,
 minciuna, hotia, abuzurile de ori ce fel, nu se va putea instala Noul Cer si Pamant.
Noi oamenii nu reusim sa facem asa ceva, suntem mult prea mici pentru asa lucruri marete.
Trebuie sa recunoastem mana lui Dumnezeu in toata aceasta maretie,sa nu va temeti este voia si bucuria Lui pentru a ne darui,
imparatia Sa. Sunteti pregatiti sa vedeti intamplandu-se aceste minuni? Credeti in inima voastra ca se pot intampla aceste minunatii? Daca sunteti pregatiti le ajutati sa se indeplineasca cat mai repede. Prin insusi faptul ca voi cautati ce este mai bun, il atrageti spre voi si-l ajutati sa se implineasca. Prin actiunile voastre pozitive,
creati condiitile si mediul prielnic pentru aducerea noului.
Sunteti gata sa ajutati in toate felurile nasterea Noului Pamant.
Bucurat-va este mostenirea promisa de Dumnezeu copiilor Lui,care au respectat legile Lui.

Namaste

miercuri, 27 septembrie 2017

Frumusetea din interiorul vostru




Aceasta frumusete interioara, este abundenta energiei iubirii si frumusetii. Datorita ei puteti aduce sentimente si ganduri frumoase,la nivel de incredere, optimism, luminarea mintii. Va puteti conecta mult
mai usor cu Divinitatea. Datorita acestei frumuseti interioare, veti
atrage fiiinte la fel ca voi, cu aceleasi  vibratii. Cerand ajutorul ingerilor va vor ajuta, lucrand asupra centrilor energetici ale inimii, sa iesiti  din carapacea cu care va inconjorati, sa elimini sentimentele de gelozie,invidie si rautate. Datorita acestei minunate frumuseti interioare, poti elimina negativismul din gandire si sentimente. Veti dori sa creati o lume mai buna
si bazata pe iubire.
Lasati frumusetea sa va transforme, sunteti inconjurati de ea, deschideti ochii si priviti-o, multumiti ca sunteti "norocosi" si aveti
parte de ea. Datorita muncii voastre ati ajuns la acest nivel,
bucurati-va de reusite. Umpleti-va inima si mintea cu ganduri frumoase, caci Dumnezeu este frumusete. Hotarati-va astazi sa vedeti
frumusetea in fiecare lucru, in fiecare om, nu amanati luati chiar de acum acesta hotarare, iubirea si frumusetea merg mana in mana,
alaturi de voi. Folosind cuvinte cum ar fi "frumusete" iubire""optimism"si
punandu-le in viata de zi cu zi, asa va fi si viata voastra.  Iubirea de la Dumnezeu se va revarsa in voi si prin voi.



Namaste !

marți, 26 septembrie 2017

Treziti-va la realitate



In momentul cand mergi pe drumul evolutiei, vezi si intelegi realitatea
inconjuratoare .Acum problema se pune, daca se vede aceasta realitate.De cele mai multe ori nu este inteleasa, sau si mai grav, nu
preocupa pe nimeni.Daca pentru voi nu mai doriti nimic ,macar pentru viitorul copiilor vostrii aveti datoria de a face ceva. Copii sunt bombardati cu mesaje sexulale de la varsta tot mai frageda. Trebuie sa faceti ceva, sa va ocrotiti copiii.Daca de mici pornesc pe un astfel de drum ,ce se va intampla cu viata lor ?Nu credeti ca intentionat se doreste acest lucru ,ca nu se iau masurile necesare ,pentru a opri aceste urgii? Existenta de zi cu zi este tot mai grea,cu greu te poti descurca de azi pe maine,celor ce detin puterea le cresc averile si conturile in bancii.

Nu mergeti pe cai gresite ,faceti schimbarea atat de necesara acestor zile .Sustrageti-va din realitatea altora si-a lumii intregi ,mergeti pe calea adevarata .Lumea in care traim ,asa cum bine se stie ,este formata din miliarde de oameni, iar puterea si frumusetea ei depinde
in mod direct de fiecare dintre noi .Vrem nu vrem ,toti influentam stabilitatea ,realitatea, acestei lumi .Indiferent de pozitia sociala ,de meseria pe care o ai ,de religie ,de varsta ,de culoare ,fiecare dintre voi este in posesia unei puteri .Aceasta putere este hotaratoare ,facandu-va un om care apara aceasta lume de razboaie ,
foamete ,crime, boli, rautate,sau sunteti CAUZA ACESTOR ATROCITATI.Un proverb spune asa ''tot ceea ce ii trebuie raului pentru a exista este ca oamenii sa nu faca nimic''.Deci treziti-va la realitate!!
Puneti in gandurile voastre ,iubirea  sa inconjoare tot pamantul ,armonia
sa fie intelegere intre toate popoarele pamantului ,disparitia foametei,
toti oamenii sa aiba hrana necesara .Cei ce detin puterea, care nu este in scopul intregii omeniri ,sa dispara din acele functii,sa va doriti o lume a fericirii si bucuriei. Nu uitati nimic nu se face fara Dumnezeu.

Namaste !

luni, 25 septembrie 2017

Treceti peste orice obstacol




Unii trec peste probleme cu capul sus, altii mereu au de comentat si uita si sa mai traiasca. Daca te numeri printre cei care doresc sa treaca cu fruntea sus, sa reusesti sa-ti realizezi visurile, trebuie sa inveti cum sa treci peste obstacole. Daca te vei pregati temeinic si
ai incredere deplina vei trece peste obstacole. Chiar daca nu vei reusi
in tot ce ti-ai propus, asta nu inseamna ca vei renunta. Si obstacolele isi au rostul lor, te vor intari, vei capata experienta in actiunile tale, vei stii mult mai repede ce ai de facut, cum poti duce la bun sfarsit cea ce ti-ai propus.
Cand vei avea hotararea, perseverenta si rabdarea, de a nu lasa nimic
pana nu afli toate raspunsurile pe care le cauti ,in cazul ca te-ai gandit la unirea ta cu Dumnezeu, cu siguranta tu vei gasi cea ce cauti cu atat
de multa ardoare. Odata ajuns la Dumnezeu ,celelalte nu isi mai au valoare.Sa nu fi niciodata descurajat,fixeaza-ti in gandul tau ca vei reusi sa gasesti ceea ce ti-ai propus, in cazul ca nu iti pierzi pe drum
dorinta si speranta. Fiecare obstacol merita sa fie depasit, vei deveni puternic, fii hotarat sa-ti indeplinesti cea ce ti-ai propus.Niciodata sa nu crezi ca este imposibil. Fii curajos si tare si vei ajunge la tinta !
Dumnezeu primeste cu bratele deschise pe toti copii lui.

Namaste!