Recunostinta este una din cele mai mari expresii ale
iubirii. A trai in recunostinta, inseamna a ne bucura de fiecare moment, ca de
un dar nepretuit pe care ni-l face Dumnezeu prin viata data.Recunostinta in
zilele noastre lasa mult de dorit. Chiar in familile noastre sa fim
recunoscatori si sa multumim pentru tot ce fac cei din casa, este foarte
greu. Din toate acestea avem de invatat
si asa putem ajunge la Dumnezeu. De acea cu toata inima sa spunem ''Iti
multumesc Doamne, pentru viata care mi-ai dat-o'' Iubirea primita de la
Creatorul nostru, o putem si noi darui mai departe celor din jurul nostru,
pentru ca EL este generos cu noi, daruindu-ne din iubirea Sa. Astazi este o zi
minunata unde putem fi recunoscatori, pentru tot cea ce primim. Cat de frumos
ar fi sa fim mereu recunoscatori, si sa devina o practica a noastra.
Atunci cand stapanim arta recunostintei ,il percepem pe
Dumnezeu in tot ce exista, lucruri de care nu stiam, si nu eram suficient de
constienti de existenta lor. Sa fim atenti la toate cele trimise de Dumnezeu si
sa-i multumim pentru fiecare lucru primit. Fiti in permanenta legatura cu
Dumnezeu, spuneti tot ce doriti si simtiti , va va asculta cu rabdarea lui
nemarginita, veti fi indrumati in toate cerintele si nevoile voastre.
Indrazniti si mergeti la El, ca la cel mai bun prieten al vostru, si
experimentand acest lucru, chiar asa se va intampla. Nu veti mai dori o alta
prietenie, nimeni nu iti poate oferi cea ce iti ofera Dumnezeu. Un lucru este
sigur, la Dumnezeu totul este cu putinta, nicio clipa sa nu va indoiti de acest
lucru, El stie tot ce aveti nevoie, pentru voi si viata voastra. Cu inima
deschisa si plini de incredere, urmati tot ce va spune.
Namaste !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu