Cat de mult ne dorim sa avem acesta pace sufleteasca, sa
traim zi de zi in ea, sa facem tot ce ne sta in putinta sa o mentinem. Chiar si
in situatii stresante, sau de probleme care apar in viata noastra. Gandim ca este
greu sa mentinem acesta pace , aceasta liniste, dar nu este de loc asa..cand
vom avea experienta necesara vom vedea ca nu este atat de greu sa fim
linistiti. Si este mult mai usor sa luam
decizii de rezolvare a unor probleme care apar, in liniste si pace altfel
rezolvi situatia. Daca ne-am obisnuit sa avem mereu ganduri de nemultumire, asa
vor veni si lucrurile spre noi, le atragem prin gandirea noastra negativa. Este
usor de verificat acest lucru, practicand gandirea pozitiva, pornind inca de la
prima ora a dimineteii cu zambetul pe buze, chiar daca nu ai un motiv anume,
dar, preventiv suntem bine dispusi inca
de la prima ora. Toate acestea le vom rezolva mult mai usor cand vom reusi sa
ne cunoastem pe noi insine, sau aceste nemultumiri apar cand suntem in cautarea
multor raspunsuri si atunci ne pierdem linistea sufleteasca. Desi este
stresant, in momentul cand ne apar astfel de dorinte sa aflam ce ne framanta,
incepem sa sapam in trecutul nostru pentru a vedea ce anume ne framanta, cum am
reactionat in experientele de viata, explicatii la ce am trait, la ce traim, si
cel mai importanr la drumul ce il avem
acum. Toate aceste ''framantari'' sunt un semn bun pentru noi, deoarece
am inceput sa constientizam, sa intelegem ca nu mai putem lasa viata noastra,
sa se desfasoare la voia intamplarii. Linistea sufleteasca o gasim atunci cand
avem multumire in tot si toate. Toate ne sunt date de Dumnezeu si El stie ce
face. In orice situatie, cereti ajutor si il veti primi. Multumiti pentru grija
si indrumarile primate.
Namaste !
F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu