marți, 30 octombrie 2018

Nimeni nu este atât de aspru cu tine aşa cum eşti tu însuţi.





Asemeni tuturor fraţilor tăi, suferi de un profund sentiment de
imperfecţiune şi nevrednicie. Te urmăreşte sentimentul că ai făcut nişte greşeli teribile pentru
care, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit de autorităţi umane sau
de vreo autoritate abstractă spirituală, cum ar fi Dumnezeu sau legea
karmică.
Aceste chestiuni nerezolvate cu privire la autoevaluarea ta reprezintă
condiţiile în care se realizează întruparea ta. Cu alte cuvinte, eşti aici
pentru a le rezolva. Tu ţi-ai ales părinţii, pentru ca ei să-ţi exacerbeze
sentimentul de vinovăţie, în aşa fel încât să poţi deveni conştient de el.
Aşadar, a-i învinui pe ei pentru problemele tale, nu te va ajuta să îndepărtezi
condiţiile pe care, în mod reciproc, voi le-aţi impus iubirii. Singura
cale de ieşire este ca tu să devii tot mai conştient de propria ta vinovăţie
şi de credinţele şi tiparele de interacţiune bazate pe frică.
A căuta pe cineva special, care să-ţi furnizeze iubirea pe care părinţii
tăi nu au fost în stare să ţi-o ofere, nu este o rezolvare, ci doar va agrava
lucrurile. Să nu fii surprins, dacă partenerul sau partenera pe care i-ai
ales sunt întruparea perfectă a părintelui cu care ai cele mai multe de
vindecat. Nu poţi să nu ajungi faţă în faţă cu propriile tale răni. Părinţii,
soţii şi copiii sunt aici ca să te ajute să vezi propria ta nevoie de vindecare
- iar tu, la rândul tău, îndeplineşti aceeaşi funcţie în vieţile lor.
Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită,
în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi fraţii tăi acţionează conform
unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu îţi pot oferi iubirea pe care
ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor.
Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia
starea de conştientă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să
vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.
Dacă nu-ţi asumi responsabilitatea de a aduce iubirea în propriile
tale răni, nu vei ieşi din ciclul vicios atac/apărare, vină şi învinuire.
Sentimentele tale de furie, jignire şi trădare - oricât de justificate ar
părea ele - nu vor face decât să toarne ulei pe focul conflictului
interpersonal şi vor continua să reîntărească credinţa sau convingerea ta
sub-conştientă că eşti nevrednic de iubire şi incapabil să iubeşti.
Trebuie să înveţi să vezi cât de departe se întinde propria ta ură de
sine. Până ce nu te vei uita în oglindă şi nu vei vedea, reflectate acolo,
propriile tale convingeri, îl vei folosi pe fiecare seamăn al tău din cadrul
experienţelor tale ca pe o oglindă care să-ţi arate ceea ce crezi despre tine
însuţi. Deşi nu e nimic greşit în această practică, ea nu este calea cea
mai scurtă sau uşoară spre acasă, întrucât există întotdeauna tendinţa
de a gândi că ceea ce vezi este lecţia altuia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu