Nimeni nu este atât de aspru cu tine aşa cum eşti tu însuţi.

Asemeni tuturor fraţilor tăi, suferi de un profund sentiment de

imperfecţiune şi nevrednicie. Te urmăreşte sentimentul că ai făcut nişte greşeli teribile pentru

care, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit de autorităţi umane sau

de vreo autoritate abstractă spirituală, cum ar fi Dumnezeu sau legea

karmică.

Aceste chestiuni nerezolvate cu privire la autoevaluarea ta reprezintă

condiţiile în care se realizează întruparea ta. Cu alte cuvinte, eşti aici

pentru a le rezolva. Tu ţi-ai ales părinţii, pentru ca ei să-ţi exacerbeze

sentimentul de vinovăţie, în aşa fel încât să poţi deveni conştient de el.

Aşadar, a-i învinui pe ei pentru problemele tale, nu te va ajuta să îndepărtezi

condiţiile pe care, în mod reciproc, voi le-aţi impus iubirii. Singura

cale de ieşire este ca tu să devii tot mai conştient de propria ta vinovăţie

şi de credinţele şi tiparele de interacţiune bazate pe frică.

A căuta pe cineva special, care să-ţi furnizeze iubirea pe care părinţii

tăi nu au fost în stare să ţi-o ofere, nu este o rezolvare, ci doar va agrava

lucrurile. Să nu fii surprins, dacă partenerul sau partenera pe care i-ai

ales sunt întruparea perfectă a părintelui cu care ai cele mai multe de

vindecat. Nu poţi să nu ajungi faţă în faţă cu propriile tale răni. Părinţii,

soţii şi copiii sunt aici ca să te ajute să vezi propria ta nevoie de vindecare

- iar tu, la rândul tău, îndeplineşti aceeaşi funcţie în vieţile lor.

Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită,

în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi fraţii tăi acţionează conform

unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu îţi pot oferi iubirea pe care

ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor.

Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia

starea de conştientă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să

vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.

Dacă nu-ţi asumi responsabilitatea de a aduce iubirea în propriile

tale răni, nu vei ieşi din ciclul vicios atac/apărare, vină şi învinuire.

Sentimentele tale de furie, jignire şi trădare - oricât de justificate ar

părea ele - nu vor face decât să toarne ulei pe focul conflictului

interpersonal şi vor continua să reîntărească credinţa sau convingerea ta

sub-conştientă că eşti nevrednic de iubire şi incapabil să iubeşti.

Trebuie să înveţi să vezi cât de departe se întinde propria ta ură de

sine. Până ce nu te vei uita în oglindă şi nu vei vedea, reflectate acolo,

propriile tale convingeri, îl vei folosi pe fiecare seamăn al tău din cadrul

experienţelor tale ca pe o oglindă care să-ţi arate ceea ce crezi despre tine

însuţi. Deşi nu e nimic greşit în această practică, ea nu este calea cea

mai scurtă sau uşoară spre acasă, întrucât există întotdeauna tendinţa

de a gândi că ceea ce vezi este lecţia altuia.