Una din sursele progresului sunt schimbarile, orice fel
de schimbare a noastra va aduce noi progrese. Viata se va schimba, cand voi va
schimbati, indiferent cat de multe probleme
ati avut in viata, in momentul cand doriti sa schimbati acel trecut,
deja sunteti pe drumul progresului. Sa nu uitam progresul este rezultatul
gandirii si al actiunii constiente.
Gandirea pozitiva atrage dupa ea
schimbarile de care avem nevoie, atat pentru noi, cat si pentru intreaga
omenire. Lumea in care traim in aceste vremuri, este rezultatul gandirii
noastre, si acum culegem ce am semanat, o putem schimba cand ne vom schimba si
noi gandirea. Pentru a avea o gandire pozitiva, trebuie sa lucram zi de zi,
pentru a ajunge la acest rezultat. Putem incepe cu cei din jurul nostru fara sa le mai adresam cuvinte urate si
jignitoare, fara sa-i criticam si sa incercam sa ne mentinem pe o linie de
mijloc, chiar daca nu ii putem iubi. De gandirea negativa nici nu putem sa
comentam, ea nu are ce cauta in nicio minte. Ca sa ajungem la progres vom trece
prin aceste schimbari si eliminari a tot ce este negativ. Deja cand am hotatat
sa eliminam toata mizeria din noi, am scapat de inchisoarea mintii, in aceste
conditii vom lua treapta cu treapta si vom ajunge la rezultatul dorit. In orice
fel de situatie pe care credeti ca nu o puteti stapani ,cereti ajutor, pentru
ca veti fi ajutati. Multumiti intotdeauna pentru orice progres pe care l-ati
facut, indiferent cat este de mic, dar este un progres, si acel progres este al
vostru si ati muncit pentru el. Munca voastra va fi apreciata. De la lucrurile
mici se ajunge la realizarile mari, depinde de fiecare unde si-a propus sa
ajunga, nu renuntati cat de greu ar fi, ar insemna sa fiti invinsi, ceea ce
cred ca nu va doriti. Aceste ''lucruri mici'' stabilesc temelia realizarilor pe
care le doriti. Sunteti puternici, cereti ajutor si cu siguranta veti reusi.
Namaste !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu