Echilibrul este arta de a trai frumos, este arta noastra de a face
lucrurile sa decurga in armonie sa stim cand sa spunem '' da sau nu '' tuturor
situatiilor ce apar in viata. Totul se invata, nu avem de unde sti cum sa
procedam, dar vom invata. Lupta cu tine insuti, lupta cu viciile, ispitele de
tot felul, cu cei din jur care nu sunt ca tine, dar, pentru fiecare vom gasi
metode sa le punem intr-un echilibru permanent. Nu este suficient numai sa
constientizezi acestea, va trebui si sa le mentinem in permanenta, aceasta
chiar ca necesita o mare arta. Echilibru omului este in stransa legatura cu
starea spirituala a fiecaruia. Cei care prin munca serioasa au reusit sa ajunga
la Spiritul lor, vor fi indrumati si ajutati sa isi mentina un echilibru
permanent al vietii lor. Daca toata lumea ar proceda in acest mod, am fi la un
nivel ridicat al evolutiei. Insa marea tristate ca multi nici nu stiu de
aceasta posibilitate, sau o ignora, acest lucru nu va fi la infinit, toate au
un sfarsit, de care trebuie sa tinem cont. Nu ne va fi usor deloc in acele
momente care vor sosi la usa noastra. In Univers, natura si spiritualitate,
exista un sens foarte bine stabilit, si anume un echilibru permanent in
evolutie. Sa incercam sa ne dam seama care este numitorul comun al momentelor
si trairilor implinite, emitem ganduri positive, vom avea lucruri positive,
emitem ganduri si fapte negative vom avea numai probleme si necazuri. De aici
reiese clar ca doar noi suntem cei ce ne pot tine in echilibru si armonie, daca
am inteles aceste lucruri valoroase si respectam indrumarile Spiritului, cu
siguranta vom avea un echilibru permanent. Cum am gresit cum se schimba
situatia, oscilatiile nu au ce cauta, deoarece ele ne dezechilibreaza si nu
aceasta este dorinta noastra. Inca de acum ne uitam in jur si nu ne place ceea
ce vedem, vom schimba si vom fi capabili sa avem un echilibru permanent, chiar
daca nu este imediat, dar va fi, si aceasta este important.
Namaste !
F
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu